România  hai@sameargatreaba.ro (+40) 373 747 871 (+40) 760 350 840
Pune-te in locul celui pe care il cauti
  • 21 Jun 2022

Pune-te in locul celui pe care il cauti

Scriem cu folos pentru voi și pentru că suntem demult în zona prestărilor de servicii, știm foarte bine cu ce vă confruntați cu toții când vine vorba de aspecte economice ale meseriilor voastre.

Cui ne adresăm mai exact cu aceste rânduri scrise
Celor care cred că această perioadă este o oportunitate de a se reseta profesional. Celor care cred că și după această perioadă, vor trebui să muncească mai mult, să depună mai mult efort pentru a avea rezultate cel puțin la fel de bune cu cele dinaintea începutului de criză economică. Celor care sunt dispuși să încerce lucruri noi și să facă acțiuni total altele decât până acum.

Cu toții avem planuri mai mari sau mai mici
Știm cu toții că de cele mai multe ori nu suntem dispuși să alocăm resurse sau alocăm foarte puține în îndeplinirea unor obiective. Mulți dintre noi avem planuri mărețe, dar nu găsim nici măcar timp suficient pentru a le îndeplini. Și când spun timp mă refer și la situațiile în care trebuie doar să găsim persoana potrivită care să ne faciliteze realizarea acestora. Iar uneori picăm în extrema cealaltă de a pierde foarte mult timp cu soluții care uneori nu au nici o șansă de succes.

Unii întrebă peste tot, pe toată lumea, pe toți colegii, pun întrebări pe toate grupurile de facebook, până și pe cele de „teoria conspirației” că tot este la modă, dacă nu cumva cineva știe un zugrav bun și ieftin, că soția vrea să zugrăvească bucătăria. Și ajung să primească zeci de recomandări inclusiv de la cei din grupul „activități extraterestre”, de zugravi cu experiență, prieteni care fac treaba excelent și sunt recomandați 100%.

Credem cu tărie că printre aceștia sunt și mulți prestatori foarte buni în meseria lor, dar fie sunt ocupați cu alte lucrări, sau sunt deja contractați cu joburi stabile în străinătate și le este practic imposibil să facă deplasarea, costurile fiind cele care ar determina o tarifare mult peste medie, neavând astfel nici o șansă în fața unor prestatori concurenți de același calibru din țară.

Ce e de făcut?
În primul rând trebuie să știi bine ce vrei și să fii dispus să aloci proporțional resursele necesare pentru a obține rezultatele dorite. Nu te aștepta să găsești cel mai ieftin și mai bun zugrav publicând un anunț de două rânduri și zece cuvinte ca pe un site de matrimoniale. Sunt șanse foarte mici de succes, iar efortul depus este prima dovadă. Mai bine oferă informații utile despre lucrarea ta, estimează, fi flexibili la unele aspecte, dar hotărât în altele.

Pune-te în locul celui pe care îl cauți, și vezi ce sentiment lasă anunțul pe care îl afișezi sau îl distribui? Pune-te în locul meseriașului pe care îl cauți, îți stârnește interes anunțul tău sau nu vei citi mai mult de primele cuvinte?

Aspectul determinant, pe lângă informațiile tehnice care pot fi foarte utile, este bugetul pe care îl aloci proiectului tău. Estimează corect și fi chibzuit atunci când te gândești la ce vrei să faci și care vrei să fie rezultatele. Fi dispus să acorzi timpul necesar discuțiilor cu prestatorii (meșterii) aleși, să îi cunoști personal. Rămâi deschis să le asculți propunerile și analizează-le obiectiv. Iar noi ne reîntâlnim în următorul articol, totul este pregătit să continuăm.

Spor în toate!