Cine nu are un meseriaș, să-și „cumpere”!
Acum vreau să trag o concluzie după experiența mea de viață și de lucru cu oamenii și cu proiectele/lucrările lor.
Nu există să fii BUN la ceva fără să muncești pentru asta. Nimeni nu așteaptă până te pregătești. Și nu pentru că oamenii sunt răi, ci pentru că este de treaba ta să te antrenezi, să încerci, să îți asumi greșeli și eșecuri, să înveți din ele. Despre responsabilitate și asumare în munca ta, în meseria ta, am vorbit și prin intermediul unui subiect ceva mai fierbinte, pe care oamenii cu timpul îl vor uita, dar de care cel puțin familiile și comunitatea orașului Piatra Neamț, cu siguranță își vor aminti, și din păcate de atunci s-au mai întâmplat și altele la fel de nefericite.
Viața nu stă pe loc și nici noi.
Avem datoria să ne însușim curajul să ne practicăm meseriile cu onestitate și multă libertate pentru a evolua. Iar cu atenția orientată către copiii noștri și cu gândul la viitorul lor profesional, din același spirit fără frică, le putem insufla din pasiunea noastră pentru meserie, cel puțin același curaj să și-o aleagă pe cea mai dragă și să o practice cu succes. Nu am rezistat tentației, părinte fiind, să nu-mi alătur câteva rânduri personale de un asemenea subiect, într-un articol dedicat, pe care sigur l-ați și vizualizat deja. Am simțit nevoia să vă susțin pe voi, ceilalți părinți, în lupta voastră interioară atunci când apare momentul deciziei ca răspuns la întrebarea "Oare ce va fi/face copilul meu când va fi mare?”
N-ar fi corect față de generația tânără de creativi în ateliere lor, să-i regretăm la nesfârșit pe meșterii de altădată. Aceștia din urmă, ce au supraviețuit vremurilor, cu pielea tăbăcită de muncă, ar fi primii îndrumători pentru cei tineri, iar împreună ar păstra meseria la rangul ei binemeritat de ”brățară de aur”. Treaba noastră, a celor cu mai multă experiență, este să ne facem auzită chemarea, să le recunoaștem potențialul și dibăcia celor mai tineri. Ca mai apoi să ni se alăture. Eu i-am găsit pe câțiva din generația de tineri meșteri/makers și am povestit despre ei într-un articol pe care îl puteți reciti oricând.
Când vine vorba de recunoaștere într-o meserie, treaba se complică.
Fie pentru cel care o practică, neavând de multe ori resursele necesare să-și susțină micul business sau neputând să obțină o calificare și implicit o certificare în domeniul lui. Fie pentru firmele/companiile care caută meseriași pentru activitățile lor, dar pentru care nu au mereu dispunerea financiară să-i pregătească ori să-i califice pe cei mai pricepuți dintre ei.
Nebuloasa asta i-a determinat pe mulți să plece în străinătate, să lucreze în condiții mai mult sau puțin omenești, dar pentru recompense salariale net superioare celor oferite în țară. Da, nimic nou sub soare, ați spune. Dar uite că a trecut timpul, s-au tot sucit și răsucit economiile țărilor și astăzi trăim situații în care patronii români își cheamă oamenii buni în meserii înapoi în țară. Un adevăr bine știut printre șefii de șantiere este acela a muncitorilor necalificați prezenți în număr foooarte mare în construcții. Iar strigătul lor și a administratorilor de firmă către autorități, a fost și este încă unul pentru crearea de programe de calificare care să asigure recunoașterea rapidă a competențelor dobândite de toți cei care au lucrat în afara țării.
Puțini vor să revină, mai ales tinerii, deși salariile constată o creștere considerabilă chiar și în construcții. Criza de personal este și în supermarketuri și pe șantiere. Deficitul de specialiști este de două ori mai mare decât în cazul meseriașilor și de 2,5 ori mai mare decât în cel al muncitorilor calificați.
În aceste condiții, doar companiile care investesc în pregătirea celor fără calificare reușesc să se descurce bine în activitățile lor. Pentru firmă acest proces înseamnă de multe ori costuri enorme care se dovedesc a fi repetitive din pricina fluctuației de personal. Instruiești 8 persoane și îți rămân în firmă doar două. Alte societăți ca să înfrunte lipsa personalului calificat, angajează începători, pe care îi pregătesc la locul de muncă. Sau în lipsă de angajați, acestea își cumpără echipamente care să automatizeze mare parte din producție.
Până la urmă, fiecare de pe partea lui de baricadă încearcă să se descurce cum poate și cum se prezintă a fi mai eficient pentru el (ei) la acel moment.
M-am oprit pentru finalul acestui articol asupra unui exemplu-soluție venit din partea unui jucător important pe piața energiei din România. Acesta a lansat în 2018 proiectul ”Clasa duală Viitor Electrician” în parteneriat cu Colegiul Tehnic Energetic din Bucuresti și cu Liceul Tehnologic Energetic Dragomir Hurmuzescu din Deva, prin care pregătesc profesional generații noi de electricieni care să se potrivească pieței de energie și schimbărilor acesteia, precum și în societate. Să contribuie la formarea profesională a tinerilor care își doresc să devină meseriași în domeniul în care sunt școliți și apoi să le oferi o șansă reală de angajare în companie – iată ce ar rezolva cu siguranță multe din problemele pieții muncii care se încăpățânează să se perpetueze an de an în țara asta, din păcate. Vreau să cred că voi regăsi modelul celor de E-Distribuție Muntenia și în inițiativa multor altor companii, în viitorul cât mai apropiat.
La fel de bine, îndrăzesc și văd oportună scalarea acestui exemplu și la scară mai mică, la nivelul firmelor mici care oricând pot organiza ateliere, workshopuri dedicate tinerilor pe care să-i copteze sub aripa lor în calitate de ucenici, și pe care să-i formeze și cărora să le asigure apoi un loc de muncă bun și sigur în propriile activități. Și ce-ar fi dacă în loc să-ți cumperi un meseriaș, ai opta, tu managerulule de firmă, să-ți formezi unul, să investești într-un program bine gândit care să vă asigure la amândoi o viață bună și un trai cinstit și liniștit..?! Ei și până te gândești tu la întrebarea mea ușor retorică, uite aici un alt articol , numai bun de lecturat în continuare.
Spor în toate!